Înnoire şi binecuvântare în biserica de lemn a Rădăşenilor

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 07 Octombrie 2012

 

Ţinutul Rădăşenilor din judeţul Suceava s-a bucurat ieri de un eveniment de rezonanţă pentru istoria, cultura şi credinţa locului. Biserica de lemn ctitorită de domnitorul Ştefan Tomşa a fost resfinţită după un riguros şi îndelungat proces de restaurare.

Tot ieri, biserica de lemn a lui Tomşa-Vodă a primit şi cel de-al doilea hram - "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", părticele din moaştele celor doi sfinţi urmând a fi primite din Grecia în cel mai scurt timp.Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat ieri, la Rădăşeni, după ample lucrări de restaurare, slujba de resfinţire a bisericii de lemn cu hramul "Sfinţii Mercurie şi Ecaterina", ridicată la 1611. Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjuraţi de un sobor de 32 de preoţi şi diaconi, au săvârşit slujba de resfinţire a bisericii, precum şi Sfânta Liturghie, în faţa unei mulţimi impresionante: oameni de-ai locului, dar şi bucovineni de pretutindeni. Cântările Coralei "Armonia" de la Constanţa au completat frumuseţea acestei zile atât de importante pentru cei de la Rădăşeni.

Sărbătoarea de duminică a marcat şi 400 de ani de la ridicarea bisericii de lemn. O istorie copleşitoare, importantă nu doar pentru comunitatea de la Rădăşeni, ci şi pentru întreaga Moldovă. "400 de ani. Ce trebuie să înţelegem? Credinţa şi dragostea părinţilor, moşilor şi strămoşilor dumneavoastră. Dragostea faţă de casa lui Dumnezeu este şi a lor, şi a dumneavoastră. E o frumuseţe rar întâlnită această biserică veche. Ştiu mulţi oameni de aici, dar o să dau doar un exemplu de om al locului: părintele Timotei Aioanei. Amintesc de el pentru că este o icoană a sufletului dumneavoastră, o persoană cu multă sensibilitate, cu un scris dumnezeiesc", a apreciat IPS Arhiepiscop Pimen. Cei trei ierarhi au fost întâmpinaţi de un alai de călăreţi îmbrăcaţi în splendide costume naţionale, cu tradiţionalii colaci moldoveneşti şi cu versuri alese, rostite de unul dintre bătrânii satului, în buna tradiţie de ospitalitate a acestor meleaguri. Mândra ctitorie domnească a Rădăşenilor a fost apoi resfinţită. "Am putea spune că a fost aproape o târnosire, pentru că am intrat şi în Sfântul Altar şi am aşezat părticele de moaşte la Sfânta Masă, unde nu am găsit nimic. Mă bucur că după atâtea greutăţi, după atâtea ispite am reuşit să duc la bun sfârşit această lucrare de refacere şi consolidare, care a durat, iată, aproape 14 ani", a subliniat pr. paroh Constantin Rotar, cel graţie căruia această atât de valoroasă biserică de lemn a cunoscut cel mai corect proces de restaurare a unui astfel de monument din Moldova.

Un lăcaş al istoriei şi credinţei, care a primit o cuvenită înnoire, subliniată şi de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Teodosie, în cuvântul de învăţătură rostit după săvârşirea Sfintei Liturghii: "Mă bucur să văd că această biserică, ridicată de înaintaşi cu atâta artă, cu atâta bucurie, cu atâta jertfelnicie, astăzi s-a înnoit. Şi astăzi, Sfânta Evanghelie ne arată că şi noi ne înnoim. Rădăşeniul este un sat al roadelor pământului, dar şi un sat al roadelor duhovniceşti, pentru că această localitate a odrăslit mai mulţi slujitori ai bisericii noastre".