Înnoire și binecuvântare la Consiliul Județean Suceava

Un articol de: Irina Ursachi - 28 Iunie 2021

Luni, 28 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de preoți și diaconi, a binecuvântat noua sală de ședințe a Consiliului Județean Suceava, Sala Unirii, amenajată în curtea interioară a Palatului administrativ. La final, Prea­sfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de mulțumire, amintind totodată deschiderea arhiepiscopiei în împreuna-lucrare de slujire.

„Vă mulțumim pentru că ați rânduit ca începutul să se facă în această sală și cu o rugăciune de binecuvântare. Vă transmitem din partea Părintelui Arhi­episcop Calinic tot gândul cel bun, toată disponibilitatea de împreună-lucrare și rugăciunea Înalt­prea­­sfinției Sale de binecuvântare ca cele pe care le hotărâți, le rânduiți aici, să fie spre binele comunității pe care și noi, și dumneavoastră o slujim”.
În continuare s-a desfășurat prima ședință a deliberativului județean în format fizic de la începutul pandemiei.

Sala a fost inaugurată odată cu semnarea protocoalelor de colaborare între Consiliul Județean Suceava și Municipiul Chișinău și raioanele Ștefan Vodă, Sângerei și Rîșcani.