Înnoire și sfințire în Parohia Dumbrăveni din Vrancea
În Duminica a 4-a după Paşti, în care s-a făcut pomenirea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei vrâncene Dumbrăveni din Protoieria Focșani II a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori. Cu această ocazie, lăcașul de închinare a primit al doilea hram, „Buna Vestire”.
Rânduiala de sfințire a bisericii la exterior și în interior, prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, stropire cu agheasmă şi aşezarea de sfinte moaşte în piciorul Sfintei Mese şi pecetluirea acesteia, a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de ierarhul locului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoş Olteanu.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a tâlcuit pasajul evanghelic al vindecării slăbănogului de la Vitezda (Ioan 5, 1-15): „Acel slăbănog era abandonat de toată lumea, însă Dumnezeu, Care îi știa adâncul inimii, credința, speranța și răbdarea în suferință, S-a dus El în întâmpinarea celui bolnav, știind că era așteptat de 38 de ani. Astfel, Hristos Domnul a devenit Omul de care avea atâta nevoie slăbănogul pentru a se face bine. În ceea ce ne privește, dacă se întâmplă ca semenii noștri să ne părăsească, din pricini diferite, să nu uităm că Dumnezeu este și va fi totdeauna alături de noi. Mântuitorul ne încredințează că El este totdeauna lângă noi, în mijlocul nostru și, mai mult decât atât, vrea să sălășluiască în noi, iar aceasta depinde, desigur, de înțelepciunea și voința noastră de a-I deschide ușa inimii și a-L primi în intimitatea sufletului nostru, pentru a se adeveri cuvântul Său că «Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru»”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.
La final, ierarhul a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Pentru munca depusă la renovarea bisericii, preotul paroh Emil Popescu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar cei care s-au evidenţiat prin contribuţia lor la realizarea lucrărilor de înfrumusețare a lăcașului de cult au primit icoane și hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”.
Construcția bisericii Parohiei Dumbrăveni a început în anul 1929, la inițiativa ctitorilor Marin și Maria Nicolaescu din orașul Corabia, județul Olt, și a fost finalizată în 1949. În perioada 2010-2021, lăcașul de rugăciune a trecut printr-un amplu proces de consolidare și reabilitare, fiind împodobit cu pictură nouă, în tehnica frescă, prin purtarea de grijă a actualului paroh, ajutat de membrii Consiliului și Comitetului parohial, cu sprijinul financiar al credincioșilor din localitate și din împrejurimi.