Înnoirea sediului Protopopiatului Reșița
În urma amplelor lucrări de restaurare, renovare și amenajare a sediului administrativ al Protopopiatului Reșița, județul Caraș‑Severin, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, l‑a sfințit joi, 6 noiembrie. Părintele Episcop Lucian a săvârșit slujba de sfințire în prezența autorităților locale și a tuturor preoților ce aparțin acestui protopopiat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În ultimii ani au fost realizate multiple lucrări atât la exterior, cât și în interiorul acestei clădiri, prin contribuția administrației locale și a parohiilor ce formează Protopopiatul Reșița.
Pentru realizarea acestui proiect, Preasfințitul Părinte Lucian i‑a conferit părintelui protopop Petrică Timiș Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa I pentru clerici; primarului municipiului Reșița, Ioan Popa, Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa I pentru mireni; iar viceprimarilor Mădălina Chiosa și Daniel Călin, Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II‑a pentru mireni. De asemenea, mai multor preoți, precum și unor ctitori și binefăcători, ierarhul le‑a oferit diplome de recunoștință.
„Îi mulțumim Domnului pentru toate realizările și pentru faptul că ne‑a ajutat să ducem la îndeplinire acest proiect, pentru că de doi ani lucrăm la restaurarea și înfrumusețarea sediului Protopopiatului Reșița și iată, la finalul anului 2025, anul Centenarului Patriarhiei Române, sfințim acest sediu în prezența autorităților locale și în prezența tuturor preoților care au contribuit substanțial la lucrările de amenajare și înfrumusețare a acestei clădiri. Am văzut o mulțumire sufletească din partea tuturor preoților și a tuturor celor care au fost alături de noi, inclusiv constructorul care a lucrat zi și noapte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în Episcopia Caransebeșului avem patru protopopiate, iar în trei locații s‑au efectuat lucrări majore, la Caransebeș, la Moldova Nouă și la Reșița, urmând ca anul viitor să restaurăm și sediul Protopopiatului Băile Herculane”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a oficiat și o slujbă de pomenire pentru foștii protoierei ai Protopopiatului Reșița ce au trecut la Domnul. De asemenea, a binecuvântat magazinul bisericesc eparhial din incinta protopopiatului, recent renovat. Sediul protopopiatului se află în curtea Bisericii „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, din centrul reședinței de județ. În Episcopia Caransebeșului sunt patru protopopiate, iar Protopopiatul Reșița este format din 53 de parohii.