Înnoirea unei biserici biseculare din județul Ilfov

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 23 Octombrie 2023

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vizitat duminică, 22 octombrie, comunitatea credincioșilor Parohiei Dragomirești Deal din județul Ilfov. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a săvârșit slujba de târnosire a bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, ierarhul a oferit ordine și distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, persoanelor care s-au implicat în susținerea lucrărilor de înfrumusețare a sfântului lăcaș.

A fost zi de aleasă sărbătoare duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Dragomirești Deal din Protopopiatul Ilfov Sud. Comunitatea a primit vizita Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, întâmpinat, după tradiție, cu flori, pâine și sare de copii îmbrăcați în portul popular.

Ierarhul a săvârșit prima dată rânduiala sfințirii sfântului lăcaș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele consilier eparhial Dumitru Ștefănescu de la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele protoiereu Ioan Bondar de la Protopopiatul Ilfov Sud; părintele paroh Dumitru- Sorin Stoian, precum și alți clerici. Mai întâi a fost înconjurat sfântul lăcaș, zidurile fiind unse cu Sfântul și Marele Mir și stropite cu apă sfințită. Apoi, a avut loc târnosirea Sfântului Altar, în piciorul prestolului fiind așezate actul de sfințire și părticele de moaște muce­nicești. În continuare, Sfânta Masă a fost spălată cu apă înmiresmată, unsă cu Sfântul și Marele Mir, pecetluită și înveșmântată, iar la final peste ea s-au așezat obiectele liturgice necesare săvârșirii Sfintei Liturghii. Ulterior, au fost sfințite și icoanele de pe catapeteasmă, precum și veșmântul pictural al bisericii prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și stropire cu agheasmă.

După slujba de târnosire, soborul de clerici în frunte cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii. După citirea pasajului evanghelic duminical, care istorisește vindecarea demonizatului din ținu­tul Gherghesenilor, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre lucrarea diavolului, subliniind faptul că vindecările sunt semne ale iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de creația căzută. „Sfântul Apostol Petru ne spune că diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită. Ne aducem aminte de puterea leilor care ucideau zeci și sute de creștini în arene, iar leul nevăzut umblă mereu răcnind ca să ne amăgească pe fiecare. Cei potrivnici binelui au felurite curse pentru fiecare, dar diavolul are atâta putere cât îi dăm noi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că diavolul are putere asemenea unui câine legat. Este o expresie plastică. Se cunosc atâția câini fioroși care au omorât oameni, dar un câine legat nu are putere decât într-un spațiu delimitat. Diavolul nu are putere mai mare decât Dumnezeu, de aceea el va intra și va lucra la cei care îl vor primi. Altădată era înspăimântător, dar în vremurile noastre este ademenitor. Chiar îmbie pe fiecare dintre noi. El i-a amăgit pe Adam și pe Eva cu atâta vicleșug, încât aceia nu au înțeles că se depărtau de Dumnezeu. Această atitudine a lui s-a perpetuat până în zilele noastre, pentru că el este potrivnicul binelui și nu dorește ca vreunul dintre noi să se mântuiască. Sfânta Liturghie este cea mai puternică armă împotriva diavolului, împreună cu Crucea Domnului și cu toate lucrările sfinte și sfințitoare pe care Biserica ni le oferă”, a spus Preasfinția Sa.

După Vohodul Mare, Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul a hirotonit un nou preot pe seama Parohiei Bălteni-Cocioc, localitatea Periș, Protopopiatul Ilfov Nord.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit un cuvânt de binecuvântare și de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru activitatea desfășurată în parohie, oferind rangul clerical onorific de iconom stavrofor părintelui paroh Dumitru-Sorin Stoian și dreptul de a purta bederniță, brâu roșu și cruce pectorală. Același rang a fost oferit și părintelui Gheor­ghe-Toader Dolha. De asemenea, pentru susținerea lucrărilor săvâr­șite la sfântul lăcaș sfințit, a oferit din partea Întâistătătorului Bisericii noastre rangul clerical onorific de sachelar și dreptul de a purta brâu albastru preotului coslujitor Valentin-Mihai Radu. Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru mireni a fost oferit primarului comunei Drago­mirești Vale, Gheorghe Socol, și post-mortem domnului Vasile Stan. Diploma omagială a anului 2023 cu medalie comemorativă a fost acordată Consiliului local al comunei Dragomirești Vale, precum și următorilor: conf. univ. dr. Dumitru So­rica, Nicoleta Pauliuc, Daniela Pintilie, Constantin Constantin și Gheorghița Săvulescu (post-mor­tem). Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost oferită Consiliului parohial, iar Comitetul parohial a primit distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.

În încheiere, părintele paroh Dumitru-Sorin Stoian a transmis un mesaj de mulţumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru rangul oferit şi pentru grija arătată comunităţii parohiale. De asemenea, a mulţumit şi Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru săvârşirea sfintelor rânduieli şi cuvântul de învăţătură, oferindu-i o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul şi un aranjament floral.