Înscrieri pentru examenul de capacitate preoţească

Data: 04 August 2015

Arhiepiscopia Bucureştilor organizează, cu binecu­vân­tarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, examenul de capacitate preoţească, sesiunea septembrie 2015, pentru licenţiaţii în teologie, specializarea Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea candidării pentru ocuparea prin concurs a unui post clerical vacant din cadrul eparhiei.

Înscrierea candidaţilor se va face la Centrul eparhial până la data de 31 august 2015, în baza unui dosar care va cuprinde următoarele acte: cerere către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; copii legalizate după actele de studii (diploma de licenţiat în teologie, master, doctorat şi foile matricole); Curriculum Vitae; copie BI/CI; chitanţa din care să reiasă că a fost achitată taxa de înscriere la examen.

Examenul de capacitate are două probe (scris şi oral), fiind precedat de testul psihologic, care se va susţine la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, în săptămâna premergătoare desfă­șurării examenului propriu‑zis. Proba scrisă a examenului de capacitate preoţească va avea loc în ziua de miercuri, 9 septembrie 2015, ora 9:00, iar proba orală va începe în aceeaşi zi, după afişarea rezultatelor de la proba scrisă, și va continua în dimineața zilei de joi, 10 septembrie 2015. Examenul va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Tematica se regăseşte în următoarele cărţi: Îndrumătorul Administrativ Bisericesc - ghidul practic pentru examenul de capacitate preoţească, ediţia a II‑a, Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2010 (bibliografia indicată la finalul fiecărui capitol este obligatorie) și Gheor­ghe‑Cris­tian Popa, Preotul - misio­nar în areopagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pasto­rația ortodoxă, Editura „Cuvântul Vieții“ a Mitropoliei Mun­teniei și Dobrogei, Bucu­rești, 2013. Cărţile pot fi procurate din magazinele Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Examenul de capacitate preo­țească are valabilitate de 2 ani (pentru cei care îl vor promova cu cel puțin media 9,00) și 1 an (pentru cei care îl vor promova cu media sub 9,00).