Însemnătatea voluntariatului în parohie

Data: 15 Mai 2009

Biroul catehetic al Arhiepiscopiei Craiovei a derulat miercuri, 13 mai 2009, o amplă întâlnire cu tinerii în localitatea Caraula, jud. Dolj, acţiune care face parte din proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, informează m-ol.ro. Tema întâlnirii a fost însemnătatea voluntariatul în parohie, punctul de plecare fiind Pilda samarineanului milostiv. La întâlnire au participat peste 100 de tineri de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII din localitate, autorităţi locale, preoţi. Întâlnirile cu tinerii, organizate de Biroul catehetic, au ca scop stabilirea unor puncte de reper în relaţia dintre Biserică, Şcoală, Societate, vehicularea şi propensarea valorilor comune, stabilirea unor punţi de legătură între activitatea didactică desfăşurată la ora de religie şi misiunea Bisericii.