Instalare de preot în Parohia Uda‑Tătăruși, județul Iași
În prima duminică a Triodului - Duminica Vameșului și a Fariseului, 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Uda-Tătăruși, Protopopiatul Pașcani.
Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și l-a hirotonit întru preot pe diaconul Gheorghiță Sturzu, noul slujitor al comunității parohiale.
După hirotonia noului preot, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile Evangheliei de astăzi și a evidențiat importanța Tainei Hirotoniei: „În biserică, întâlnindu-te cu Dumnezeu, ești chemat la o schimbare, ești chemat la a-ți trăi cu onestitate viața și a-ți trăi cu adevărat credința. În biserică, iubiți credincioși, intrăm nu doar ca să ne izbăvim de necazuri sau de boli, sau doar ca să ne meargă bine, ci, în primul rând, ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Și trebuie să înțelegem că încă din viața aceasta putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și putem să trăim o viață curată, o viață cu onestitate, o viață așa cum Dumnezeu ne cere să o trăim. Nu pentru că am aduce un folos lui Dumnezeu prin aceasta, ci pentru că este singurul chip prin care omul poate fi cu adevărat fericit și să-L cunoască pe Dumnezeu”.