Instalare de preot paroh în Parohia Giurcani, Vaslui

Data: 27 Iunie 2023

Duminică, 25 iunie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Giur­cani, Protopopiatul Huși. Cu acest prilej, ierarhul Hușilor l-a hirotonit și l-a instalat pe noul paroh al acestei comunități.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre îndemnul Domnului Hristos ca perspectiva din care înțelegem realitățile din jurul nostru să fie una simplă, curată: „Este foarte greu să luăm lucrurile exact așa cum sunt, pentru că avem tendința fie să exagerăm în ceea ce ne privește pe noi înșine și să venim cu propria noastră analiză care, de multe ori, poate să nu corespundă cu realitatea, fie să proiectăm asupra celui de lângă noi gânduri, trăiri, sentimente pe care acela nici măcar nu le intenționa, deși noi avem convingerea că le gândește sau trăiește în felul acesta”.

Preasfinția Sa a arătat că o sursă de permanent stres din viața noastră este suspiciunea pe care o proiectăm asupra celui de lângă noi: „Se spune că noi proiectăm în cei de lângă noi ceea ce este, de fapt, în adâncul sufletului nostru. Ceea ce este în noi, chiar dacă nu am săvârșit, dar este ca potențialitate în noi, vom avea tendința să vedem și în celălalt. Un om desfrânat va vedea că celălalt este desfrânat. Un om corupt va vedea întotdeauna corupția în cel de lângă el, chiar dacă acela nu este corupt. Asta nu înseamnă că nu sunt situații în care cineva este desfrânat sau corupt, iar noi constatăm aceste lucruri. Avem în vedere situațiile în care noi etichetăm gratuit, fără să deținem vreo probă pentru ceea ce noi acuzăm, și o facem cu o certitudine de neclintit, încât celălalt va trebui să se străduie să demonteze iluzia pe care o avem în mintea noastră și pe care o tratăm ca pe o certitudine. E o muncă foarte grea, pentru că ne lovim de mentalitatea acelui om, iar mentalitatea unui om este mai greu de schimbat decât orice altceva din lumea aceasta”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Iustin Emanuel Petrea, pe seama Parohiei Giurcani. La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a instalat ca paroh al acestei comunități, înmânându-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.