Instalarea noului paroh la Parohia Sâncraiu și Filia Alunișu, Protopopiatul Huedin, judeţul Cluj
În Duminica a 11-a după Rusalii, credincioșii din Parohia Sâncraiu și Filia Alunișu, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, Eusebiu Rus.
În biserica parohială din Sâncraiu a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, părintele Dan Muntean, secretarul protopopesc, Ovidiu Coman, paroh în Brăișoru, și noul paroh Eusebiu Rus.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit ecteniile speciale ale începutului noului an bisericesc. Cuvântul de învățătură, cu referire la Evanghelia duminicii, a fost rostit de părintele Ovidiu Coman.
După otpustul Sfintei Liturghii, protopopul de Huedin, Dan Lupuțan le-a vorbit celor prezenți despre preoția Vechiului și a Noului Testament, apoi i-a adresat mulțumiri părintelui Dănuţ Călătean pentru întreaga activitate desfășurată în Parohia Sâncraiu.
În continuare, protopopul Dan Lupuţan a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, după care, conform tradiției, i-a oferit noului paroh Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii, ca semne ale slujirii preoţeşti.
Noul paroh, Eusebiu Rus, s-a prezentat credincioșilor prezenţi la biserică, apoi a adus mulțumiri celor care l-au sprijinit şi credincioșilor pentru primire.
Din partea comunității locale a luat cuvântul Andrei Gheorghe Poka, primarul comunei Sâncraiu, care i-a urat noului paroh bun venit în mijlocul locuitorilor comunei. De asemenea, la ceremonia de instalare au fost prezenți și reprezentanții cultului reformat și baptist din Sâncraiu și Alunișu.
Parohia Ortodoxă Sâncraiu a rămas vacantă în urma retragerii din funcția de paroh a părintelui Dănuţ Călătean. În urma examenului, care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Eusebiu Rus, absolvent al Liceului Teologic Ortodox din Zalău și al Facultății de Teologie Ortodoxă clujene, conform Protopopiatului Huedin.