Instituţiile de microfinanţare primesc sprijin consistent din partea UE

Data: 15 Septembrie 2008

▲ Pentru a sprijini dezvoltarea microcreditării în UE, Comisia Europeană a creat un nou instrument, denumit JASMINE (Joint Action to Support Micro-Finance Institutions in Europe), menit a sprijini instituţiile nebancare ce oferă microfinanţare, pentru a favoriza astfel creşterea economică şi ocuparea în statele membre ▲ JASMINE va debuta la începutul lui 2009 printr-o etapă-pilot care va dura trei ani, cu un capital iniţial de aproximativ 50 de milioane de euro, puşi la dispoziţie de Comisia Europeană, BEI şi de sectorul privat ▲

Instituţiile de microfinanţare (MFI) sunt instituţii financiare nebancare, care acordă împrumuturi mici acelor persoane fizice care doresc să lucreze pe cont propriu sau la domiciliu, dar care nu se califică pentru obţinerea unui credit bancar. „Microcreditul este o oportunitate care trebuie luată în considerare pentru creşterea economică şi a ocupării în Europa. În prezent, există un decalaj important între ofertele de microcreditare disponibile în Europa - care sunt insuficiente - şi numărul persoanelor interesate să-şi deschidă firme sau să le dezvolte, dar care nu au acces la sistemul bancar tradiţional. De aceea, Uniunea Europeană a lansat această iniţiativă originală, al cărei scop este de a da un impuls acestui sector“, a declarat comisarul european pentru politică regională, Danuta Hübner. Actuala reţea europeană de MFI este încă foarte slabă, în multe state membre neexistând măcar instituţii de finanţare nebancare. Instrumentul JASMINE, susţinut de Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii şi Fondul European de Investiţii, prevede, pe de o parte, furnizarea de asistenţă tehnică instituţiilor de microfinanţare pentru a le ajuta să devină intermediari financiari credibili şi să obţină mai uşor acces la capital, iar, pe de altă parte, se doreşte finanţarea operaţiunilor instituţiilor nonbancare cele mai promiţătoare pentru ca ele să poată acorda fonduri pentru diferite proiecte. JASMINE va debuta la începutul lui 2009 printr-o etapă-pilot care va dura trei ani, cu un capital iniţial de aproximativ 50 de milioane de euro, puşi la dispoziţie de Comisia Europeană, BEI şi de sectorul privat. După estimările Eurostat, cererea potenţială de microcredite în UE ar putea ajunge la 700.000 de împrumuturi pe termen scurt, însumând aproximativ 6,3 miliarde de euro.