Instructaj în domeniul situațiilor de urgență la Seminarul de la Agapia
Într-o atmosferă însorită de toamnă, marți, 20 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, având la bază „Protocolul de prevenire”, încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava”, al județului Neamț, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Mănăstirea Agapia a avut loc o actvitate de pregătire pentru elevele, respectiv cadrele didactice ale unității de învățământ, în domeniul situațiilor de urgență.
Reprezentanții ISU Neamț au adus la cunoștință situațiile în care se apelează numărul unic de urgență 112, modul de comportament ce trebuie adoptat în timpul producerii unui incendiu și a unui cutremur, precum și pașii ce trebuie urmați în cazul găsirii elementelor de muniție neexplodate. Pe lângă aceste aspecte, un paramedic SMURD a prezentat măsurile de acordare a primului ajutor în cazul în care găsim o persoană aflată în stare de inconștiență (leșin), în cazul înecului cu bol alimetar sau în caz de producere a unui accident rutier.
Pregătirea în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor și a situațiilor de urgență a culminat cu prezentarea autospecialei de intervenție cu dotările aferente, precum și utilizării stingătorului în cazul producerii unui incendiu.
Centrul eparhial Iași a fost reprezentat de pr. Marius Burghelea, directorul Departamentului pentru securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor.