Insula lui Dumnezeu și problema abhază
Unii își mai aduc aminte, probabil, de emoționantul film Celălalt mal/ titlu internațional: The Other Bank/ titlu originar: Gagma napiri (2009) de Giorgi Ovashvili, o dramă despre războiul dintre Georgia, Rusia și statele autoproclamate Abhazia și Osetia de Sud, privită din perspectiva unui copil abhaz refugiat la Tbilisi. Filmul, deținător a 29 de distincții (printre care Marele Premiu Golden Apricot și Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Erevan din 2009) și 5 nominalizări, este debutul în lungmetraj al regizorului, scenaristului și producătorului gruzin. A putut fi văzut în cadrul Zilelor Filmului Georgian de la București din 2014.
„Nu mi‑aș fi imaginat vreodată în creația mea teme ca patosul militar sau patriotismul. Dar Abhazia este o temă apropiată multora. Pierderea ei este asemeni amputării unui organ. Prea multe impresii din copilărie mă leagă de acel pământ. Și apoi, această tragedie națională, care a luat viețile și a distrus destinele a milioane de oameni, constituie ea însăși o tematică inepuizabilă. Nu credeam că ea va deveni și pentru mine o temă despre care voi dialoga cu spectatorul” - spunea regizorul la premiera filmului său de debut Gagma napiri.
Și dialogul continuă. Noul lungmetraj al tânărului regizor școlit la Tbilisi și la New York se numește Insula porumbului/ Corn Island / Simindis Kundzuli, este coprodus de Georgia, Germania, Cehia și Kazahstan și a reprezentat Georgia la Oscarurile pentru film străin, intrând pe lista scurtă a competiției. Are un palmares la fel de impresionant ca și filmul său de debut: Globul de Cristal și premiul FIPRESCI la Karlovy‑Vary, distincții la Palm Springs, Sao Paulo, Trieste, Montpellier, Fribourg, Cottbus, Minsk, Atena și alte festivaluri și multe nominalizări.
Demonstrația de forță dramatică, sensibilitate și intimă cunoaștere a istoriei din Celălalt mal este continuată în filmul din 2014, în alt context scenaristic, dar cu același joc subtil dintre destinele personale și cele colective, joc pe care se poate construi o întreagă filmografie. Susținut de scenariștii Nugzar Shataidze și Roelof Jan Minneboo (primul, colaborator și la The Other Bank), regizorul își construiește povestea în aceiași parametri de excelență; doar subiectul și structura filmului sunt diferite. Dacă Celălalt mal este un road‑movie - structură cinegenică în sine și, de aceea, frecventă în filmele de debut, acțiunea din Insula porumbului se desfășoară în unul și același loc - un petic de pământ de pe râul de frontieră naturală dintre Georgia și Abhazia - este mult mai simplă și este consumată în mai puține personaje, dar regizorul face față din plin acestor provocări și filmul nu suferă de staticitate, nici de lipsa misterului și a dinamismului interior.
Reperul său indiscutabil este Insula lui Kaneto Shindo (Japonia, 1960), de unde Ovashvili preia atât stilul cvasidocumentar dominat de tăceri și contemplații, cât și observația atentă a ciclului aproape sisific al muncii țăranilor pentru supraviețuire, cu lupta de fiecare clipă între speranţă și năruirea acesteia. Simplitatea și austeritatea acțiunii și a relațiilor dintre personaje sunt compensate de frumusețea simfonică a registrului vizual (surprins de directorul de imagine Elemer Ragalyi), care descrie peisajul aspru și paradisiac al micii insule. În plus față de clasicul japonez, la Ovashvili se continuă tema amenințării războiului, în umbra căruia se desfășoară întreaga poveste.
Anual, după revărsarea unui râu de frontieră dintre Georgia și Abhazia, în albia acestuia apar fâșii de pământ foarte fertil, pe care țăranii le cultivă cu po-
rumb - povestește regizorul.
Insula, care în câteva luni va fi reînghițită de ape, nu aparține nici Georgiei, nici Abhaziei, ci lui Dumnezeu - se spune în film - și, potrivit legii nescrise a locului, dreptul de exploatare asupra aparține celui care a pus primul piciorul pe ea. Filmul urmărește un ciclu agrar de câteva luni, de la însămânțarea porumbului la recoltare, desfășurat de un țăran refugiat din Abhazia împreună cu nepoata sa, adolescentă, pe o astfel de insulă.
Construirea unei mici cabane din lemne cărate cu barca, însămânțatul și îngrijirea recoltei se desfășoară sub ochii cercetători ai patrulelor georgiene de frontieră, care îi urmăresc cu suspiciune pe nou-veniți. În lanul de porumb pârguit, țăranul descoperă un soldat georgian aproape mort, cu care, din cauza limbii, nu poate comunica, dar pe care îl adăpostește și-l îngrijește cu riscul vieții. Ochii tot mai vigilenți ai patrulelor inspectează insula în căutarea dezertorului. Însănătoșit, acesta dispare. Când porumbul este gata, pornește o ploaie diluviană, care pune recolta la pământ; bătrânul cu nepoata se luptă pe viață și pe moarte să salveze ce se mai poate în barca supraîncărcată, în timp ce cabana de scânduri se dărâmă peste ei, iar insula inundată se dizolvă ca o bucată de săpun în apele învolburate ale râului. Nu știm cine și cum a supraviețuit cataclismului.
A doua zi, apele complet liniștite dau la iveală un singur strop de pământ din insula dispărută sub ape - este tot ce a mai rămas; din noroiul diluvian, mâna unui necunoscut - posibil, un alt căutător de pământuri fertile - ridică o păpușă de cârpă murdară, în care recunoaștem jucăria fetiței. Doar razele soarelui se mai joacă cu ea.
Dificultatea tehnică majoră a filmului - îmi povestește regizorul - a fost realizarea scenei finale a potopului cu dispariția insulei, care trebuia filmată în condiții naturale, fără machete și fără duble; din acest motiv mulți producători au refuzat filmul. Dar tocmai această scenă, survenită abrupt și necruțător peste micul paradis în curs de constituire, creează circularitatea perfectă și tragică a filmului.