Întâlnire a Asociației „Oastea Domnului” la Timișoara

Data: 16 Iulie 2020

Cu binecuvântarea Înaltpreasfin­țitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, duminică, 12 iulie, a avut loc întâlnirea pe țară a Asociației „Oastea Domnului”. Evenimentul s-a desfășurat în curtea bisericii Parohiei Viile Fabric din Timișoara, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Întâlnirea a fost coordonată de părintele prof. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, împreună cu părintele Iosif Toma de la Sfatul frățesc al „Oastei Domnului” din Sibiu.

Programul evenimentului a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul bisericii parohiale, în spațiu deschis, unde cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele profesor Vasile Mihoc.
În după-amiaza aceleiași zile, în cadrul adunării au fost rostite cuvinte duhovnicești, reflecții biblice la pericopa evanghelică a zilei, s-au cântat pricesne, s-au rostit poezii din opera poetului Traian Dorz și a părintelui Iosif Trifa, două personalități care au marcat istoria „Oastei Domnului” de-a lungul anilor.

Invitatul special al acestei ediții a fost Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, care a transmis un mesaj încurajator celor prezenți, evidențiind misiunea importantă ce o desfășoară „Oastea Domnului” în cadrul Bisericii noastre.

Din partea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei au fost prezenți la eveniment preotul Marius Sfercoci, secretar eparhial, și părintele Zaharia Pereș, protoiereu al Protopopiatului Timișoara I. Mesajul chiriarhului locului a fost transmis de secre­tarul eparhial, părintele Marius Sfercoci, se arată pe site-ul Mitropoliei Banatului: mitropolia-banatului.ro.