Întâlnire a clericilor din Ilfov dedicată familiei creștine
Rolul familiei creștine în viziunea Bisericii a fost evidențiat în cadrul conferinței preoțești a clericilor din Protopopiatul Ilfov Sud. Întâlnirea a avut loc marți, 25 februarie 2020, în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dobroești, județul Ilfov.
Înainte de întâlnire, clericii din Ilfov au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de slujitori condus de părintele Ioan Bondar, protoiereu al Protopopiatului Ilfov Sud, în biserica din Dobroești.
În cadrul conferinței, părintele Mariu-Nicolae Vlad de la Parohia Călțuna din localitatea ilfoveană Clinceni a susţinut referatul „Rolul familiei creștine în viziunea Bisericii”, evidențiind faptul că astăzi trebuie să se afirme cu tărie sfințenia căsătoriei, ca Taină a unirii dintre bărbat și femeie, să se sprijine solidaritatea în și între familii.
„Luând seama la sfaturile Bisericii cu privire la familie, trebuie să ne îndreptăm atenția și spre educarea tinerilor. De aceea preocuparea pentru creșterea spirituală a lor trebuie să fie una constantă, clară, care să răspundă preocupărilor acestora pentru viitorul lor. Ei sunt în căutarea sensului existenței lor. Ei așteaptă mai multe fapte decât vorbe. Pe fondul acestei crize spirituale și a lipsei de încredere, tânărul de azi, așa cum l-a creat Dumnezeu, caută o prietenie sinceră și curată, prietenie pe care Biserica, prin misiunea ei, trebuie să o arate tinerilor săi. Prin această prietenie curată și sinceră se poate descoperi credința autentică în Adevăratul Dumnezeu”, a explicat părintele.
Din partea Centrului eparhial a participat la această conferinţă părintele Aurel Mihai, vicar-eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a evidențiat faptul că „un rol important în influențarea educației tinerilor dintr-o parohie îl are în mod constant și preotul, alături de familie și școală. Acesta este, de foarte multe ori, liantul dintre părinții depășiți de situațiile întâmpinate zilnic în formarea propriilor copii și aceștia”.
Părintele Ioan Bondar, protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud, a propus pentru dezbatere aspecte pastoral-misionare și administrative, semnalate în desfășurarea activităților unităților bisericești arondate teritorial Protoieriei Ilfov Sud. În intervenția sa, a transmis faptul că „pastorația în regiunea rurală este una mult mai personală în relația cu credincioșii, preotul fiind tratat de majoritatea oamenilor ca un membru al familiei, el participând la cele mai importante evenimente ale acesteia. Profitând de această oportunitate, el are puterea de a modela și a influența gândirea, deciziile, viețile acestora”.
Conferința s-a încheiat prin rostirea rugăciunii comune și participarea la agapa frățească.