Întâlnire a clericilor din Protoieria Sector 2 Capitală
Preoții din Protoieria Sector 2 Capitală au participat ieri la un cerc pastoral, la Parohia Vatra Luminoasă din București. Tema întâlnirii preoțești a fost „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”. A fost prezentat un referat cu această temă și au urmat discuții libere
între participanți.
Cercul pastoral organizat la Parohia Vatra Luminoasă din București a prefațat anul acesta evenimentele dedicate Duminicii Ortodoxiei în Protoieria Sector 2 Capitală. Tema întâlnirii a fost dedicată sfintelor icoane și în special evidențierii deosebirilor dintre icoana ortodoxă și tabloul religios.
Cercul pastoral a fost condus de părintele Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu părintele Ioan Popescu, Protoiereu al Protopopiatului Sector 2 Capitală.
„Cu bucurie duhovnicească, la începutul Sfântului și Marelui Post, am ascultat un referat despre sfintele icoane. Considerăm că este un lucru necesar să aprofundăm teme ale credinței noastre, mai ales că acest an este declarat în Patriarhia Română An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, precum și celor care sunt legați de această formă de mărturisire a credinței și legăturii omului cu Dumnezeu”, ne-a spus părintele vicar Aurel Mihai.
Cu această ocazie, părintele protoiereu Ioan Popescu le-a vorbit preoților și despre programul evenimentelor organizate la Biserica Icoanei din Capitală în această săptămână.
„Prin acest cerc pastoral am început evenimentele legate de Sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei și a cinstirii sfintelor icoane, în București. Întâlnirea noastră preoțească a avut scop lărgirea cunoașterii, pentru că ne-am propus să aflăm învățături, amănunte, detalii despre icoana ortodoxă, titlul evenimentului fiind «Icoana - fereastră spre Dumnezeu». Noi trebuie să știm să deosebim icoana ortodoxă de tabloul religios sau reprezentarea religioasă”, ne-a spus părintele protoiereu al Protopopiatului Sector 2 Capitală.
La această întâlnire, părintele dr. Marcel Stavără, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a prezentat un referat despre sfintele icoane.
„În referatul pe care l-am susținut am arătat fundamente dogmatice ale cinstirii icoanelor ortodoxe și importanța lor pentru spiritualitatea răsăriteană, apoi am subliniat deosebirea dintre icoană și tabloul religios occidental care s-a născut sub influența diferitelor curente culturale și am arătat și efectul lor asupra spiritualității ocidentale. Icoana ortodoxă este cea care prezintă învățătura de credință a Bisericii”, ne-a spus părintele Marcel Stavără.
În cadrul cercului pastoral au fost discutate și subiecte administrative și pastorale.