Întâlnire a Comisiei de Misiune și Evanghelizare, la Roma
Între 2 și 7 octombrie 2017 s-a desfășurat la Roma cea de-a doua întâlnire a grupului Viață Spirituală al Comisiei de Misiune și Evanghelizare a Consiliului Mondial al Bisericilor. Întâlnirea a fost găzduită de Congregația Ancelle di Cristo Re și a avut scopul de a stabili structura serviciilor religioase din cadrul Conferinței Misionare Mondiale ce va avea loc la Arusha, în Tanzania, în perioada 8-13 martie 2018.
În cadrul întâlnirii au fost discutate diferite aspecte legate de alegerea textelor biblice, a rugăciunilor și a cântărilor care vor forma serviciul religios de dimineață, precum și aspecte legate de slujba confesională care va avea loc la amiază. Astfel, s-a stabilit că slujbele confesionale se vor săvârși zilnic, înaintea mesei de prânz, conform tradiților catolice, ortodoxe, protestante, neoprotestante și creștin-africane. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan, membru al Comisiei de Misiune și Evanghelizare a Consiliului Mondial al Bisericilor. Conferința Misionară Mondială de la Arusha, a cărei temă este „Moving in the Spirit: Called to Transforming Discipleship” („A umbla în Duhul: chemați la transformarea uceniciei”), va reuni peste 1.000 de delegați din întreaga lume și va fi găzduită de Biserica Evanghelică Luterană din Tanzania.