Întâlnire a dogmatiștilor ortodocși la Balamand, Liban
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschinul” din cadrul Universității din Balamand, Liban, în colaborare cu Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși (IAODT), găzduiește, zilele acestea, Simpozionul „The Eschatological Vision of Orthodox Theology” (Eshatologia în viziunea teologiei ortodoxe).
Evenimentul de la Balamand este cea de-a 6-a manifestare științifică organizată de Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși.
La simpozion s-au înscris 21 de cercetători și profesori care prezintă referate științifice, grupate în șase sesiuni de lucru. La acestea se adaugă și o sesiune specială a Adunării generale a asociației, în care vor fi luate mai multe decizii administrative. Din România participă o delegație formată din 13 cadre didactice și teologi de la facultățile de teologie ortodoxă din București, Iași, Sibiu, Craiova, Cluj și Arad. „Joi, 7 iunie, a avut loc deschiderea evenimentului prin vizitarea Mănăstirii Balamand și oficierea slujbei Te Deum-lui. În cadrul sesiunii inaugurale au fost transmise mesaje de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea și a conducerii universității gazdă, de față fiind și reprezentanți ai ambasadelor României, Ciprului și Ucrainei. Din partea organizatorilor au luat cuvântul profesorul Michel Stavrou, președintele asociației, și preotul profesor Georgi Porphirios, decanul Facultății de Teologie din Balamand. În cuvintele lor, aceștia au adresat muțumiri participanților pentru că au dat curs invitației de a fi prezenți la această întâlnire, prima desfășurată în afara spațiului european, nădăjduind că lucrările, cât și timpul petrecut în aceste locuri speciale, impregnate de mărturiile Antichității creștine, vor constitui momente de bucurie și împlinire duhovnicească pentru toți cei prezenți”, ne-a transmis pr. lect. univ. Filip Albu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București este reprezentată la acest eveniment de părintele decan prof. dr. Ștefan Buchiu. „Tema acestei întruniri de la Balamand, «Eshatologia în viziunea teologiei ortodoxe», a fost stabilită la reuniunea precedentă desfășurată la Mănăstirea «Înălțarea Sfintei Cruci» - Caraiman, România. Este o temă de actualitate deoarece pentru omul de astăzi teologia trebuie să formuleze și să adâncească învățătura de credință a Bisericii potrivit căreia, deși viața omului se desfășoară în istorie, finalitatea ei este în eshaton, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Istoria nu este închisă în sine și autonomă față de providența lui Dumnezeu care lucrează în ea, iar prezența Mântuitorului Iisus Hristos în Biserică și în Sfintele Taine este o garanție că omul se poate pregăti prin Sfintele Taine pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, creștinii nu neagă istoria, ci o valorizează și își îndeplinesc responsabilitatea de creștini în ea. La acest simpozion, delegația își aduce aportul la dialogul cu ceilalți profesori și contribuie la adâncirea unor teme teologice”, n-a spus părintele decan Ștefan Buchiu.
Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși a luat ființă în anul 2007, reunind teologi din Bulgaria, Franța, Grecia, Serbia, Liban, Statele Unite ale Americii, Rusia și România.
Precedentele întâlniri au avut loc la Arad (2009), Tesalonic (2011), Sofia (2013) și Mănăstirea Caraiman - Bușteni (2016).