Întâlnire a preoților din cadrul Protopopiatului Toscana II, Italia
Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II, Italia, au participat marți, 11 mai, la Adunarea protopopească și la o conferință preoțească aferente lunii mai. Evenimentul a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio. După săvârșirea Sfintei Liturghii de un sobor de preoți, preotul Andrei Vizitiu, gazda evenimentului, a susținut conferința cu titlul „Reprezentanţe şi comunităţi ale Patriarhiei Române în străinătate. Înfiinţarea, organizarea şi activitatea pastorală”. În cadrul adunării protopopești s-au discutat și s-au dezbătut aspecte pentru buna organizare a protopopiatului.
Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 8 iunie și va fi găzduită de Parohia „Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel” din Grosseto, Italia, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.