Întâlnire a preoţilor din Caraş-Severin
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița, s-a desfășurat prima întâlnire a Cercului pastoral-misionar Reșița Sud din anul 2019. Pentru începutul întrunirii, s-a săvârșit slujba Vecerniei de către pr. Petru Boru de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”-Comorâște, pr. Ionuț Puiu de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Secășeni și pr. Alexandru Simion Bubă de la Biserica „Învierea Domnului”-Ticvaniu Mare, județul Caraș-Severin, restul preoților fiind prezenți la strană, la fel ca și în celelalte dăți. După terminarea slujbei, în cadrul întâlnirii prezidate de părintele protopop Gheorghe Șuveți, parohul bisericii și gazdă a evenimentului, am început discuțiile cu privire la planurile preoților din acest cerc pastoral pe anul 2019. S-a discutat despre revitalizarea vieții spirituale în parohiile protopopiatului. De asemenea, pr. Cristian Manole, responsabilul cercului pastoral, a accentuat necesitatea pregătirii copiilor din centrele de tineret și nu numai, ci și din cadrul parohiilor, pentru ca și ei la rândul lor să creeze și să aducă portofolii cu lucrări bune, potrivite tematicii Anului omagial al satului românesc, care să poată să meargă mai departe la diferite etape ale unor concursuri locale și naționale cu tema satului românesc. (Pr. Florin Cosmin Cosma)