Întâlnire a preoţilor şi profesorilor de religie din Ţara Făgăraşului

Data: 03 Martie 2015

În cabinetul de Limba Română al Colegiului Naţional „Radu Negru“ din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, a avut loc recent întâlnirea preoţilor şi a profesorilor de religie din Ţara Făgăraşului. La întâlnire au participat protopopii celor două protopopiate din Făgăraş, Marcel Dobrea şi Ion Tărcuţă, preoţi din municipiu şi preoţii din centrele de comună ale zonei. Profesorii de religie au fost reprezentaţi de prof. coordonator Delia Poparad, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Radu Negru“, prof. Remus Mogoş, şi mai multe cadre didactice din teritoriu. În cadrul întâlnirii s-au discutat probleme referitoare la ora de religie şi la protocoalele privind parteneriatele Parohie-Şcoală, care se vor semna în aceste zile. Preoţii şi profesorii de religie au fost îndemnaţi să se implice în procesul de semnare a cererilor de înscriere a elevilor la ora de religie.

Parteneriate viabile

Discuţiile de la Făgăraş au subliniat necesitatea ca parteneriatele dintre parohii şi şcoli să nu rămână la nivel teoretic, ci să ajute la rezolvarea problemelor concrete din unităţile de învăţământ. S-a cerut o bună implicare din partea ambilor parteneri, s-a dezvoltat ideea de voluntariat şi s-a subliniat importanţa participării elevilor şi profesorilor de Religie la Sfânta Liturghie. De asemenea, s-a făcut propunerea ca şcolile să-şi aleagă un sfânt ocrotitor, iar ziua de prăznuire să fie prilej de cinstire şi de participare a elevilor, profesorilor, dar şi a slujitorilor Sfântului Altar la hramul instituţiei. În viitorul apropiat, în mai multe unităţi de învăţământ se vor amenaja, cu sprijinul parohiilor, paraclise sau cel puţin un colţ de rugăciune. Ambele părţi au afirmat ideea organizării şi a altor întâlniri, benefice tuturor. (Prot. Marcel Dobrea)