Întâlnire a profesorilor de religie din judeţul Buzău
Preoţii şi profesorii de religie din judeţul Buzău s-au întâlnit joi, 19 februarie 2015, cu Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. La întâlnire, care a avut loc la Sala Mare a Consiliului Judeţean al Municipiului Buzău, au participat părintele Cristian Marius Dima, consilier eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, şi părintele Ştefan-Costache Andrei – inspectorul de religie pe judeţul Buzău, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
„Am avut o întâlnire cu profesorii de religie din judeţul Buzău şi am luat în discuţie problemele actuale cu care se confruntă şcoala românească, respectiv statutul orei de religie, în urma hotărârii Curţii Constituţionale, care a produs efecte asupra legilor privitoare la învăţământul religios. Ministerul Educaţiei Naţionale a trimis o adresă ca până la 6 martie părinţii să îşi exprime opţiunea privitoare la continuarea studierii religiei în şcoli. A trebuit să discutăm, să dezbatem punctual această problemă şi îmi exprim bucuria că toţi au fost receptivi, toţi trebuie să se mobilizeze astfel încât în următoarele zile să fie organizate la nivelul şcolilor şi al claselor şedinţe cu părinţii la care aceştia sunt invitaţi de către diriginţi să semneze cererea privind continuarea orei de religie. Am avut o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţ şi am găsit multă receptivitate cu privire la respectarea acestor norme“, a spus Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian. (M. Nedelcu)