Întâlnire a seminariștilor orădeni la un deceniu de la absolvire
Absolvenţii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, promoţia 2011, s-au întâlnit sâmbătă, 23 octombrie, la 10 ani de la terminarea cursurilor. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de pr. prof. Radu Valer Rus, directorul liceului și vicar eparhial, împreună cu soborul slujitor alcătuit din preoţii profesori și absolvenți ai promoției 2007-2011.
La evenimentul festiv a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Apostol Iacov, cel dintâi Episcop al Ierusalimului, o rânduială străveche și cu totul specială, considerată ca rânduiala „izvor” pentru ceilalți autori liturgici și care se oficiază de două ori pe an, la 23 octombrie, când este prăznuit Sfântul Apostol Iacov, și în Duminica după Nașterea Domnului, cu preponderență în Bisericile vorbitoare de limbă greacă.
A urmat slujba de Te Deum, prin care s-a adus mulţumire lui Dumnezeu, pentru binecuvântarea celor 10 ani de la finalizarea liceului. În cadrul cursului festiv, absolvenţii și-au manifestat recunoștința față de profesori, mulțumind pentru jertfa depusă la formarea şi educarea lor. Au luat cuvântul arhid. Ştefan Alexandru Lakatoş, în calitate de diriginte al acestei promoţii, şi absolvenţii care şi-au prezentat activitatea și realizările pe plan profesional şi familial.