Întâlnire a seminariştilor din Aleph, la Iaşi
Joi, 22 noiembrie, Seminarul Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi a găzduit întâlnirea elevilor literaţi din cadrul cluburilor Aleph, discuţiile având tema "Drumuri prin memoria poporului român". Întrunirea a durat două ore, timp în care scriitorul Tiberiu Roşu, responsabilul Clubului de Literatură din cadrul Aleph, a ţinut o prelegere despre importanţa literaturii în viaţa unui adolescent.
Întâlnirile seminariştilor de la Iaşi cu scriitorul Tiberiu Roşu se desfăşoară săptămânal şi au ca obiectiv orientarea tinerei generaţii către literatură. Seminariştii învaţă paşii conceperii unui text literar, iar materialele lor vor fi publicate într-o revistă dedicată acestor întruniri. (C.N.)