Întâlnire a tinerilor ortodocși din Austria
Campusul școlar catolic „Mater Salvatoris”, din Viena, a găzduit sâmbătă, 30 septembrie, a zecea ediţii a Întâlnirii a tinerilor ortodocși din Austria, organizată, cu binecuvântarea Conferinței Episcopilor Ortodocşi din Austria, de parohia românească din Viena, reprezentată de părintele Emanuel Nuţu, şi de comunitatea grecească din capitala Austriei, reprezentată de părintele Athanasie Buk. Tema din acest an a întrunirii a fost „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți! Dar cine este aproapele meu?”, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.
Programul acestei întâlniri a debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii în limba germană de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arsenie, Mitropolitul grec al Austriei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori la parohii austriece ale Bisericilor Ortodoxe surori, răspunsurile fiind date de corul psaltic de limbă germană al Mitropoliei grecești.
În partea a doua a zilei, sutele de tineri prezenţi la întâlnirea panortodoxă au avut posibilitatea de a participa la ateliere de creaţie şi seminarii dedicate iubirii aproapelui, precum şi la acţiuni sportive sau activităţi artistice tradiţionale.
„Ne-am bucurat de faptul că tinerii au răspuns acestei invitaţii. Au participat la Sfânta Liturghie, foarte mulţi dintre ei s-au împărtăşit, aprofundând împreună tema principală a acestei întâlniri, iubirea faţă de aproapele şi să înţeleagă, mai cu seamă, cine este aproapele nostru. Au fost organizate mai multe workshopuri în care s-a dezbătut această temă din diferite perspective, iar în curtea şcolii care ne-a găzduit şi de această dată, am organizat ateliere de creaţie şi pictură pe sticlă, tinerii bucurându-se de şansa de a-şi face o icoană, pe care au luat-o acasă ca amintire a prezenţei lor la această întâlnire”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Emanuel Nuţu, unul dintre organizatori.