Întâlnire a tinerilor ortodocşi din Bârlad

Un articol de: Silviu Dascălu - 07 Feb 2020

Membrii „Asociației Tinerilor Ortodocși Români” Bârlad s-au întâlnit sâmbătă, 1 februarie 2020, la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, cu colegii lor, membri ai Departamentului de tineret al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, evenimentul derulându-se sub genericul „Împreună la voie bună”.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei Huşilor, scopul acestei întâlniri, prima din anul 2020, a fost cunoașterea și interacționarea cu tinerii din cadrul altor asociații ortodoxe din județul Vaslui. 

Tinerii au vorbit despre specificul activi­tăților asociațiilor din care fac parte, gândind proiecte comune și acțiuni filantropice prin care să întărească spiritul de voluntariat și să promoveze valorile creștine.

„Grupul de tineri de la Huși, coordonat de părintele Marian Coman, s-a bucurat de faptul că a avut ocazia să-i cunoască pe tinerii din Bârlad, că au descoperit joculețe interesante și că și-au fructificat ziua eficient, obținând amintiri de neuitat. Ambele asociații și-au manifestat dorința de a crește împreună. Părintele Petru Giușcă, în calitate de membru fondator al ATOR Bârlad, i-a invitat pe cei prezenți să înțeleagă faptul că, dăruind celorlalți, își vor umple inima de împlinire duhovnicească”, a relatat Ștefania Hardulea, coordonatoare ATOR Bârlad.