Întâlnire a tinerilor ortodocși din Moldova
În perioada 24-26 august 2018, Arhiepiscopia Iașilor, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, și Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), filiala Iași, vor organiza prima ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova” (ITOM). Întâlnirea va reuni la Iași 1.600 de tineri și 250 de voluntari.
Timp de trei zile, participanții vor beneficia de un program complex, cu manifestări culturale (vizitarea orașului, „Traseul Iașiul în Primul Război Mondial”), artistice (concert public de muzică folk și de muzică populară), educative (conferința susținută de Dan Puric, ateliere de lucru în liceele partenere). Întregul eveniment va avea tema „Unitatea - izvor de putere și înțelepciune pentru tineri. Despre valorile care unesc un neam”.
Deschiderea oficială a ITOM 2018 va avea loc vineri, 24 august 2018, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Vor participa toate delegațiile din zona Moldovei prezente la Iași, care vor defila în fața publicului într-o paradă a steagurilor, dar sunt așteptați și 400 de tineri din Basarabia și Bucovina de Nord. Mai multe detalii și noutăți sunt disponibile online: Aplicația Web Progresivă (PWA) - www.itom2018.ro; Facebook - www.facebook.com/itom2018; Instagram - www.instagram.com/itom2018. ro.