Întâlnire a tinerilor ortodocși din Scandinavia
Tinerii ortodocși din Scandinavia s-au întâlnit în zilele de 22 și 23 septembrie la Copenhaga, la Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. În prima zi a evenimentului a avut loc un colocviu în care s-a vorbit despre importanța fidelității față de valorile creștine și față de valorile românești, iar duminică au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Evenimentul a reunit tineri din toate țările scandinave, „tineri însoțiți de preoți de la parohii din Norvegia, Suedia și din Danemarca, unde studiază foarte mulți tineri, cu precădere la universitățile daneze”, a declarat Preasfințitul Părinte Macarie pentru TRINITAS TV. La eveniment a fost prezent purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Vasile Bănescu s-a declarat plăcut surprins de ITO Scandinavia prin faptul că unii „români au venit și de la 600 km până la Copenhaga”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a spus că la această întâlnire a tinerilor ortodocși s-a vorbit despre „credință, unitate și conștiința apartenenței la familia extinsă care este poporul român și Biserica Ortodoxă Română”.