Întâlnire cu profesorii de religie la Timişoara
Luni, 24 noiembrie, în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara, a avut loc o întrunire de lucru cu profesorii de religie din judeţul Timiş, înscrişi pentru obţinerea gradelor didactice I şi II. Evenimentul se înscrie într-un program de întâlniri cu profesorii de religie în cadrul tuturor cercurilor pedagogice, ce se desfăşoară în perioada 17-27 noiembrie.
La şedinţă au luat parte pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Timişoarei, prof. Daniela Buzatu, inspector şcolar de religie, prof. Crina Pârvu, metodist şi Barbara Makkai, profesor de pedagogie la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara, care au prezentat aspecte ce ţin de metodologia obţinerii gradelor didactice în învăţământ. „Prezentarea pe care am avut-o astăzi a cuprins un inventar al strategiilor de prevenţie, intervenţie şi de modificare comportamentală care se pot aplica în orele de religie. Ştim că în cadrul orelor se întâmplă să avem copii care au nevoie de o atenţie sporită, întrucât sunt mai activi şi ajung să îi deranjeze pe ceilalţi colegi. Aceste strategii îi ajută pe profesori să diferenţieze modalitatea prin care să se apropie de aceşti copii. În paralel cu expunerea acestor strategii, am prezentat şi câteva trăsături ale evoluţiei copiilor pe vârste, etapele educaţiei morale. Această mică incursiune în psihologie poate să îi ajute şi pe profesori să înţeleagă când unele metode pot să fie benefice sau când ar trebui înlocuite cu altele. Considerăm că religia este un obiect de studiu important, prin care putem să îi apropiem pe copii de anumite valori, morale şi spirituale deopotrivă, care îi vor orienta în viaţă“, a menţionat prof. Barbara Makkai. De asemenea, în această perioadă, sunt organizate întâlniri cu profesorii de religie din cadrul cercurilor pedagogice din judeţul Timiş. Pe ordinea de zi a întâlnirilor sunt cuprinse numeroase aspecte privind desfăşurarea orei de religie, precum: participarea profesorilor la stagii de formare şi la activităţi de formare continuă; utilizarea strategiilor didactice bazate pe metode moderne de predare-învăţare-evaluare; utilizarea metodelor de evaluare tradiţionale şi alternative, inclusiv evaluarea digitală; pregătirea suplimentară a elevilor pentru olimpiada de religie şi pentru concursurile şcolare ş.a. „În cadrul cercurilor pedagogice, s-a discutat despre decizia Curţii Constituţionale a României privind ora de religie, precum şi despre comunicatul transmis de Patriarhia Română pe această temă. Totodată, au fost evidenţiate elemente de îmbunătăţire a calităţii orei de religie în ceea ce priveşte desfăşurarea acesteia, aspecte privind formarea cadrelor didactice, dar şi metode privind implicarea şi atragerea copiilor în activităţile Bisericii, prin participarea la sfintele slujbe şi la programele catehetice derulate de parohii în parteneriat cu şcolile din zonă“, a precizat pr. Sorin Lungoci.