Întâlnire de lucru în domeniul situațiilor de urgență la Pitești
O echipă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș a fost prezentă miercuri, 22 martie, la sediul Protoieriei Pitești din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, pentru a efectua instruirea anuală în domeniul situațiilor de urgență. La această întâlnire au participat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, părinții protoierei de la cele șase protopopiate ale eparhiei, precum și stareții și starețele de la toate mănăstirile argeșene.
Instruirea a fost efectuată de colonelul Orlando Iordache și de maiorul Daniel Oprea din cadrul ISU Argeș „Căpitan Puică Nicolae”. Au fost prezentate informații privitoare la prevenirea și combaterea efectelor incendiilor, cutremurelor și ale altor calamități naturale. De asemenea, s-a pus accent pe pregătirea personalului clerical și neclerical în domeniul situațiilor de urgență.
Întâlnirea de miercuri reprezintă un rod al colaborării instituționale care există între ISU Argeș și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, scopul ei fiind acela de a promova modelele preventive de bună practică în rândul clerului și al credincioșilor ortodocși din eparhie, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.