Întâlnire de suflet la Biserica „Sfinții Apostoli” din Capitală

Data: 20 Octombrie 2015

Credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli” din Capitală au participat duminică, 18 octombrie, la o conferință susținută de părintele conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Sibiu. Titlul întâlnirii a fost „Repere pentru viața în Hristos”. Întâlnirea a fost moderată de părintele George Jambore, slujitor la Biserica „Sfinții Apostoli” din București. „Trebuie să fim cât mai apropiați de ceea ce ne cere Hristos să fim, adică niște oameni vii. Trebuie să ne aducem aminte că în Biserica slavei lui Dumnezeu în cer ni se pare a sta, adică suntem în cer din momentul în care intrăm în spațiul Bisericii, iar cerul se joacă după alte reguli și nu după cele ale pământului. Regula pământului este să faci carieră, să calci peste semenii tăi ca să ajungi departe; regula Împărăției cerului este ca aceea ce voiești să îți facă semenii tăi, să le faci și tu lor asemenea”, a spus părintele Constantin Necula.