Întâlnire duhovnicească la capela studenților din Brașov
La capela „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Complexul studențesc „Colină” al Universității „Transilvania” din Brașov a debutat duminică, 8 octombrie, seria de întâlniri duhovnicești dedicate elevilor și studenților, și totodată, profesorilor și părinților.
Prima întâlnire duhovnicească a fost precedată de slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de preotul Ciprian Nistor, lector la Universitatea „Transilvania” și de preotul Bogdan Brânzea, duhovnic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Brașov. Apoi, toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească, prilej de a se cunoaște și de a comunica.
„La această primă întâlnire au participat elevi, părinți, actuali și foști studenți împreună cu membri ai Asociației «Tinerii din Ziua de Azi» și din Frăția Ortodoxă «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», filiala Brașov. Ziua s-a încheiat cu sinaxa intitulată «Iisus Hristos modelului pedagogului desăvârșit» în care am căutat răspunsuri la întrebările «De ce învățăm?», «Cum învățăm?», «De la cine învățăm?», «Cât învățăm?», «De unde învățăm?», «Când învățăm?». Fiecare participant a încercat să găsească răspunsuri la aceste întrebări și a intervenit ori de câte ori a socotit necesar”, ne-a spus pr. Ciprian Nistor.
Discuția din cadrul întâlnirii a fost moderată de cei doi preoți menționați, ambii cadre didactice. Pe lângă cele amintite, s-a discutat și despre familie și importanța ocrotirii ei.
„Tot acum au fost aduse în discuție provocările actuale ale familiei contemporane, cât și lupta de menținere a acesteia, subliniind faptul că legătura Familie – Biserică - Școală este una sinergică. Cu siguranță aceasta va fi tema pe care o vom aprofunda în întâlnirea noastră viitoare. Seara ar fi continuat fără oprire, căci cu fiecare idee deslușeam noi semnificații și ne îmbogățeam sufletește”, ne-a mai spus pr. Ciprian Nistor.