Întâlnire FORTE la Oradea

Data: 23 Iunie 2012

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, a avut loc în aceste zile, în sala festivă a Protopopiatului Oradea, întâlnirea locală pentru planificare strategică din cadrul proiectului "FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social". La eveniment au participat, alături de reprezentanţii Centrului eparhial, preoţi din cele patru protopopiate de pe întreg cuprinsul eparhiei şi Aurel Borcescu, consultant la Global Comertio, reprezentantul proiectului. Punctele de lucru urmărite la întâlnire au fost prezentarea proiectului, a etapelor parcurse şi a celor viitoare în procesul de planificare strategică, dar şi prezentarea instrumentului de analiză SWOT pentru fiecare domeniu. Proiectul cuprinde două domenii: social şi dezvoltarea capacităţii organizatorice a Centrului eparhial. Astfel, în cadrul primului sector, şi anume cel social, s-au analizat infrastructura de asistenţă socială în eparhie, eficienţa serviciilor derulate la nivelul acesteia şi implicarea parohiilor în furnizarea de asistenţă socială. La cel de-al doilea capitol au fost dezbătute diferite puncte de pe ordinea de zi a întrunirii, cum ar fi activitatea de mediere a cooperării între parohii, programe de învăţământ şi tineret, eficienţa promovării patrimoniului cultural bisericesc. (Pr. Silviu Dobai)