Întâlnire în cadrul proiectului FORTE la Giurgiu
În Centrul eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" din incinta Sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului, s-a desfăşurat miercuri, 1 august, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Ambrozie, întâlnirea locală de planificare pentru elaborarea strategiei eparhiale în domeniul incluziunii sociale în cadrul Proiectului FORTE - "Formare trainică pentru un parteneriat social", informează episcopiagiurgiuluui.ro. La întâlnire au participat preoţi şi reprezentanţi ai aşezămintelor social-filantropice din eparhie. Întâlnirea a debutat cu o prezentare a etapelor parcurse şi a celor viitoare care se vor desfăşura în cadrul proiectului FORTE, de către Episcopia Giurgiului. De asemenea, s-a adus în discuţie posibilitatea dezvoltării de programe social-culturale destinate copiilor, crearea de centre de zi pentru copii de vârstă şcolară, organizarea de acţiuni la nivelul judeţului cu implicarea tinerilor, cultivarea mai intensă a valorilor creştine la nivelul familiilor etc. Totodată, s-a accentuat importanţa dezvoltării de reţele comunitare informale de suport pentru bătrâni şi crearea de centre rezidenţiale pentru aceştia. În acelaşi timp s-a discutat şi despre posibilitatea dezvoltării capacităţii de atragere a resurselor necesare demarării şi implementării sistematice a programelor în domeniul incluziunii sociale. (G.C.P.)