Întâlnire în mediul online a două asociații de tineri din România și Canada
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, vineri, 3 martie, tineri români care locuiesc în Canada s‑au întâlnit prin videoconferință cu grupul de tineri români membri ai ATOR Banatul de Munte. La întâlnirea coordonată de George Lăpădat, Anita Radics și Valentin Cioană au participat peste 20 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani. Participanții au petrecut împreună aproximativ o oră și jumătate, timp în care s‑au cunoscut reciproc și au schimbat impresii.
George Lăpădat și Anita Radics au deschis întâlnirea intercontinentală cu un cuvânt de bun venit din partea ATOR Banatul de Munte. A venit apoi rândul lui Valentin Cioană să împărtășească celor două grupuri un cuvânt de bun venit din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei și a filialei canadiene a Organizației Tineretului Ortodox Român din America (ROYA). A fost un moment deosebit întrucât pentru prima dată două asociații românești de pe continente diferite se întâlnesc pentru a dezvolta legături și a construi un viitor comun.
După ce fiecare dintre tinerii participanți s‑a prezentat, coordonatorii întâlnirii au afișat câte o scurtă prezentare a organizațiilor lor. În acest fel, tinerii români din Canada au avut ocazia să descopere o comunitate similară cu valori foarte asemănătoare. De asemenea, participanții din România au putut arunca o privire asupra realității tinerilor care trăiesc în Canada, ne‑a transmis Valentin Cioană.