Întâlnire istorică între un ministru turc şi Patriarhul Ecumenic

Data: 23 Ianuarie 2011

Au trecut mai bine de 59 de ani de la ultima întâlnire oficială între un membru al guvernului din Turcia şi Patriarhul Ecumenic. Ultima vizită de acest gen s-a petrecut în 1952, atunci când prim-ministrul Menderes şi patriarhul Athenagora I au discutat împreună. De data aceasta, s-au aflat faţă în faţă ministrul responsabil de culte, Bulent Arinc, şi Patriarhul Bartolomeu. În cadrul dialogului au fost abordate diverse teme precum: legea educaţiei pentru minorităţi şi restituirea proprietăţilor pentru acestea, în lumina noii legi care priveşte aceste aspecte. La final, Arinc a declarat că a venit pentru această întâlnire "nu doar pentru a oferi un salut cordial, ci şi pentru a răspunde invitaţiei personale lansate de Patriarhul Bartolomeu I. Sper ca vizita mea aici să inaugureze o nouă eră (a relaţiilor de acest gen). Suntem obligaţi din punct de vedere guvernamental să răspundem nevoilor cetăţenilor care au o prezenţă de secole întregi în aceste ţinuturi."

Patriarhul Bartolomeu a mulţumit guvernului turc pentru returnarea orfelinatului Buyukada, moment în care ministrul Arinc a răspuns că "guvernul turc nu a oferit nimic şi nu a recunoscut nimic. A fost aplicată doar decizia Curţii de la Strasbourg şi a Curţilor de judecată din Turcia." Patriarhul Ecumenic şi-a încheiat discursul afirmând că "Noua lege discutată nu ne satisface în totalitate, dar reprezintă un pas înainte. (...) Privim cu încredere în anul 2011 la redeschiderea Şcolii Teologice de la Halki (în acest an se împlinesc 40 de ani de la închiderea sa)".