Întâlnire la Iaşi pe tema autostrăzii A8

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 09 Ianuarie 2018

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că va prezenta argumentele în vederea realizării Autostrăzii A8 Iaşi - Târgu Neamţ - Târgu Mureş şi a drumului expres Siret - Suceava - Paşcani - Bacău - Bucureşti în cadrul întâlnirii de lucru de la Iaşi, din 12 ianuarie, pe tema infrastructurii rutiere pentru judeţele Moldovei. El a precizat că la întâlnirea de la Iaşi au fost invitaţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, ES Episcop Petru Gherghel, ministrul transporturilor, directorul general al CNAIR, parlamentari, preşedinţii consiliilor judeţene Suceava, Iaşi, Neamţ, Botoşani, Vaslui, Bacău, Harghita şi Mureş, prefecţii judeţelor Iaşi, Neamţ, Harghita şi Mureş, primari, oameni de afaceri, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.