Întâlnire lunară a proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”

Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 08 Iulie 2026

La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.

Invitații acestei ediții au fost reprezentanții Organizației Crucii Roșii Române, filiala sector 4, și ai Asociației Române pentru Promovarea Sănătății, parteneri im­pli­cați constant în susținerea acti­vităților dedicate seniorilor.

Medicul Ileana Negru, specialist în medicină de familie și membru al Crucii Roșii Sector 4, le-a prezentat participanților informații despre beneficiile vitaminelor și mineralelor, despre administrarea corectă a acestora și despre măsurile eficiente de protecție în perioadele cu temperaturi ridicate, oferind recomandări practice pentru prevenirea efectelor caniculei. În continuarea întâlnirii, doamna Alina Mirea, reprezentant al Aso­ciației Române pentru Promovarea Sănătății, a prezentat programul de screening pentru depistarea precoce a cancerului colorectal, explicând condițiile de înscriere și beneficiile efectuării gratuite a investigațiilor specifice.

Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă caldă și relaxată, beneficiarii adresând numeroase întrebări invitaților. Totodată, echipa Crucii Roșii Sector 4 a oferit măsurarea gratuită a tensiunii arteriale și a glicemiei, contribuind astfel la monitorizarea stării de sănătate a participanților. Întâlnirea s-a încheiat într-o notă festivă, prin sărbătorirea beneficiarilor născuți în luna iulie. Conform tradiției proiectului, aceștia au fost felicitați alături de ceilalți participanți, în jurul unui tort, mai multor sucuri și fursecuri, într-o atmosferă plină de căldură și voie bună.