Întâlnire mărturisitoare şi comuniune frăţească la Târgu Ocna

Data: 14 Iunie 2017

În contextul anului în care Biserica Ortodoxă Română a rânduit pomenirea celor care au suferit pentru credinţă şi neam în temniţele comuniste, an dedicat unităţii în mărturisirea credinţei ortodoxe şi cinstirii mărturisitorilor din timpul comunismului românesc, în perioada 5-8 iunie 2017, un grup de enoriaşi ai Parohiei „Sfânta Mahramă şi Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi, Protopopiatul 2 Iaşi, însoţiţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, de preotul paroh Neculai Dorneanu, au avut bucuria de a fi primiţi de credincioşii Parohiei Poieni din Târgu Ocna, Protopopiatul Oneşti, păstoriţi de părintele paroh Cristian Gabriel Mazilu.
Gazda, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim al Romanului şi Bacăului, şi preotul oaspete au oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Târgu Ocna în ziua cinstirii Sfintei Treimi. La troiţa din cimitirul parohiei a urmat săvârşirea slujbei de parastas pentru pomenirea mărturisitorilor din perioada comunistă care au decedat în penitenciarul-spital din Târgu Ocna şi au fost aruncaţi în groapa comună din imediata apropiere a bisericii amintite. A fost primul dintre obiectivele pentru care enoriaşi ai parohiei din Iaşi au venit în oraşul moldav al sării. Merită să subliniem că între cei care-şi dorm somnul de veci în preajma Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" cei mai cunoscuţi sunt Valeriu Gafencu şi arhim. Gherasim Iscu.
Trebuie să spunem că la sfârşitul Sfintei Liturghii a fost anunţat şi proiectul înfrăţirii între parohiile „Sfânta Mahramă şi Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi şi Poieni - Târgu Ocna, proiect care-şi propune colaborarea misionară, pastorală şi socială între cele două parohii.
Prin purtarea de grijă a părintelui paroh Cristian Gabriel Mazilu, delegaţia Parohiei „Sfânta Mahramă şi Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi a avut bucuria de a merge în pelerinaj la mănăstiri şi biserici importante din Protopopiatul Oneşti (Mănăstirea Măgura Ocnei, biserica Răducanu din Târgu Ocna; noul ansamblu parohial din localitatea Mănăstirea Caşin, ctitorit de protopopul Ioan Bârgăoanu, şi vechea biserică voievodală din aceeaşi comună; biserica Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Borzeşti şi binecuvântata Mănăstire Bogdana). Cu acelaşi prilej, oaspeţii s-au recules la monumentul eroilor din Primul Război Mondial aflat lângă Mănăstirea Măgura Ocnei şi la cimitirul eroilor din Parohia Poieni - Târgu Ocna, unde s-au închinat şi în biserica parohială. Oficierea Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Varvara în biserica din Salina Târgu Ocna, împreună cu părintele misionar Elisei Roncea, rămâne un alt moment de rugăciune al acestei călătorii.
Întânirea cu părintele Ioan Bârgăoanu, protoiereu al Protopopiatului Oneşti, a reprezentat pentru invitaţii ieşeni ai Parohiei Poieni un moment de bucurie şi un reper pentru o mai adâncă fundamentare a cinstirii mărturisitorilor din perioada comunistă. Preacucernicia sa a avut amabilitatea de a rosti un cuvânt despre cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă în perioada comunistă, unii dintre aceştia sfinţind cu jertfa lor şi localitatea Târgu Ocna. În acelaşi context, participanţii au putut discuta şi cu Floarea Ivanov, consilier judeţean, cea care, cu ani în urmă, a determinat ca Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu să devină cetăţean de onoare al oraşului de pe malul Trotuşului.
Un alt moment a fost primirea oaspeţilor din vechea capitală a Moldovei, în ziua de 6 iunie, la sediul primăriei, de către primarul oraşului Târgu Ocna, Ştefan Şilochi. Prezentarea scopului acestei călătorii a bucurat pe edilul urbei care s-a arătat încântat de iniţiativa înfrăţirii celor două parohii şi s-a oferit ca pe viitor să sprijine activităţile care se vor iniţia.
Prezenţa credicioşilor ortodocşi ai amintitei parohii din Iaşi la deja parohia-soră Poieni din Târgu Ocna este un început. Urmează, curând, vizita binecredincioşilor creştini ai parohiei din oraşul de pe Trotuş la Iaşi, prilej cu care se va definitiva protocolul de înfrăţire dintre cele două parohii şi vor fi anunţate primele proiecte comune.
Mulţumind Preasfintei Treimi pentru ajutorul primit în toată această călătorie şi întâlnire de suflet, ne rugăm ca toate cele gândite şi făgăduite să devină cât mai curând realităţi misionare şi realizări pastorale. (Pr. Neculai Dorneanu, pr. Cristian Gabriel Mazilu)