Întâlnire Pan-ortodoxă a Tinerilor din Austria

Un articol de: Daniela Șontică - 09 Octombrie 2025

Peste 300 de tineri din comu­nitățile greacă, antiohiană, sârbă, română, bulgară și georgiană s-au reunit în ziua de 4 octombrie în cadrul celei de-a douăsprezecea Întâlniri Pan-ortodoxe a Tinerilor din Austria. Întâlnirea s-a desfă­șurat în Campusul școlar Mater Salvatoris din Viena și se înscrie într-o frumoasă tradiție a comuniunii ortodoxe din diasporă. 

Ca și în anii precedenți, întâlnirea a fost organizată cu binecuvântarea Conferinței Episcopilor Ortodocși din Austria, prin implicarea părintelui Emanuel Nuțu (Biserica Ortodoxă Română) și a părintelui Athanasius Buk (Biserica Ortodoxă Greacă). 

Tema din acest an a Întâlnirii Pan-ortodoxe a Tinerilor din Austria a fost „Dumnezeu a văzut că este bine - Creația lui Dumnezeu, încre­din­țată omului” și a avut menirea să-i invite pe tinerii ortodocși la reflecție asupra frumuseții lumii create și a responsabilității fiecărui creștin față de darul vieții. 

Programul a început cu Sfânta Liturghie oficiată în biserica Campusului școlar din Kaiserstraße 25, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arsenios, Mitropolitul ortodox grec al Austriei. Slujba s-a desfășu­rat integral în limba germană, pentru a fi accesibilă tuturor parti­ci­pan­ților, iar corul psaltic, format din tineri proveniți din diferite comu­ni­tăți ortodoxe, a oferit un moment deosebit de armonie duhovnicească. Foarte mulți tineri s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, iar după slujbă, participanții au luat cu toții masa, într-o continuare firească a comuniunii. 

Dezbaterile au fost prefațate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Arsenios, care a susținut o introducere duhovnicească în tema aleasă pentru acest an, vorbind despre chemarea tinerilor de a trăi în respect și responsabilitate față de creația lui Dumnezeu. Momentul a continuat cu o serie de întrebări din partea tinerilor. 

După acesta, au urmat mai multe workshopuri susținute de clerici și profesori, în cadrul cărora partici­pan­ții au aprofundat tema principală a întâlnirii. Discuțiile s-au organizat în grupe mai mici, pentru a putea corespunde vârstelor și a se putea crea o apropiere între tineri. Iată care au fost temele: „Culorile crea­ției” - prof. Carmen Șereș (pentru copii cu vârste de până la 12 ani); „Coroana creației - păzitori, nu stăpâni” - prof. Ștefania Maftei (pentru tineri între 13-15 ani); „Cântăm, ne jucăm și învățăm despre creație” - pr. Nikola Wahbe (13-15 ani); „Creația lui Dumnezeu mi-a fost încredințată?! Cum pot trăi sustenabil în viața de zi cu zi?” - pr. Jovan și prof. Ana Govedarica (16-18 ani); „Creația din perspectivă biblică. Libertate și responsabilitate” - Marko Todorović și Luka Perić (16-18 ani); „Ecologie și spiritualitate: de la credință la acțiune” - pr. dr. Cezar Ungureanu (19-24 ani); „1 Septembrie - Ziua păstrării creației: texte liturgice și cuvinte duhovnicești pe această temă” - pr. Athanasius Buk (19-24 ani); „Teologia creației la Sfântul Ioan Damaschinul” - pr. dr. Ephräm Lomidze (pentru partici­panții cu vârsta de peste 25 de ani). 

Părintele Emanuel-Ștefan Nuțu, consilier cultural în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, precum și paroh al Bisericii „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, ne-a declarat: „Tinerii au avut ocazia să picteze sau să confecționeze brățări în culorile simbolice ale evenimentului, iar activitățile recreative: cântece, dansuri, sport și jocuri din curtea campusului, au completat ziua cu voie bună și descoperirea a noi prieteni. Din partea Bisericii Ortodoxe Române au mai participat: pr. prof. dr. Ioan Moga, pr. Cătălin Soare, pr. Răzvan Gască, ce a susținut un workshop, și pr. dr. Cezar Ungureanu, de asemenea, coordonator al unui workshop, precum și pr. ­Cristian Popa. Și doamnele profesoare Carmen Șereș și Ștefania Maftei au susținut câte un workshop, iar artistul Stivi Miucă a susţinut un moment artistic, cântând melodii din folclorul românesc și sârbesc, spre încântarea participanților. Întâl­nirea Pan-Ortodoxă a Tinerilor din 2025 a fost o mărturie a colaborării și unității între tinerii ortodocși, care au arătat că, prin credință, comuniune și respect reciproc, se poate spune din nou, asemenea începutului creației: «Și a văzut Dumnezeu că este bine»”.