Întâlnire pe tema Sfântului Botez
Preoţii din Protoieria Craiova Nord s-au întâlnit marţi, 10 mai, în cadrul conferinţei de primăvară. Activitatea s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Căminului preoţesc "Renaşterea" din Craiova, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Întâlnirea preoţilor din Protoieria Craiova Nord a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, săvârşită la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie". După apelul nominal, preotul Marian Tănase, de la Parohia doljeană "Brădeştii Bătrâni", a prezentat referatul cu tema "Taina Sfântului Botez - moarte şi înviere în Hristos Domnul". Au urmat dezbaterile în plen, preoţii prezenţi lămurind împreună cu IPS Părinte Irineu mai multe aspecte practice legate de Taina Sfântului Botez. "Dumnezeu veghează întreaga noastră lucrare" În cuvântul său, IPS Irineu a explicat importanţa săvârşirii corecte a ritualului liturgic, rânduit de Biserică pentru Taina Sfântului Botez: "În timpul săvârşirii sfintelor slujbe, preotul trebuie să fie cu băgare de seamă. Trebuie să aibă în vedere pronunţia, claritatea şi acurateţea cuvintelor, respectarea corectă a rânduielilor liturgice şi conştiinţa că este mesagerul Duhului Sfânt. Taina pe care o săvârşeşte are o putere a ei, la fel şi rugăciunile pe care le face pentru cei care vin în Sfânta Biserică, toate sunt rânduite de Dumnezeu spre mântuire. De aceea, nu trebuie să tratăm cu superficialitate aceste rânduieli dumnezeieşti. Ne este cunoscut că, în Molitfelnic, înainte de sfinţirea apei, este rânduită o rugăciune prin care preotul îi cere lui Dumnezeu iertarea păcatelor personale pentru săvârşirea tainei: "Care nu cumva, datorită păcatelor mele să opreşti darul Duhului Sfânt, ca eu vestind altora să mă îngreunez pe mine însumi". Prin mâna noastră, de multe ori nevrednică, se pogoară harul Duhului Sfânt asupra credincioşilor. Taina Sfântului Botez, ca şi Sfânta Împărtăşanie, este o lucrare foarte importantă în iconomia mântuirii. De aceea, înainte de administrarea ei, preotul trebuie să aibă o pregătire specială. Rugăciunile şi întregul ritual liturgic trebuie săvârşite cu grijă, pentru a nu vătăma sufleteşte şi trupeşte pe noul creştin care aşteaptă să fie primit în Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, Biserica. Prin urmare, este foarte important să ştim că Dumnezeu ne veghează în întreaga noastră lucrare sfinţitoare. El este de faţă şi ascultă rugăciunea făcută pentru cel care vine să se boteze în numele Sfintei Treimi". La final, părintele protoiereu, Teodor Ciontu, a mulţumit IPS Părinte, în numele preoţilor din Protoieria Craiova Nord, pentru prezenţă, binecuvântare şi povaţa duhovnicească.