Întâlnirea

Drumul pe care-l parcurg zilnic de acasă spre serviciu este jalonat de câteva biserici. Pentru că nu merg la lucru folosind mașina personală, ci transportul în comun, am ocazia să fiu printre oameni, îi pot studia, vrând- nevrând. 

Și îi observ pe unii vorbăreți și mereu glumind, pe alții cu ochii veșnic în telefonul mobil, pe ceilalți adânciți în gândurile lor. Când autobuzul cu care călătoresc trece pe lângă vreo biserică unii se opresc din preocupările lor și-și fac cruce. Alții stau nepăsători. M-am gândit: ce îi diferențiază interior pe acești oameni, dincolo de gestul vizibil de evlavie care-i deosebește? Și am găsit răspunsul. Pentru cei care se închină, Dumnezeu înseamnă ceva, mai exact, Cineva cu Care s-au întâlnit în viața lor. Ceilalți au ratat deocamdată întâlnirea.

În pilda care urmează este vorba tocmai despre acest fapt, despre întâlnirea cu Dumnezeu, cea care ne structurează viața și ne schimbă sufletul.

Jozef van den Berg este un olandez care s-a născut în 1949, pe 22 august. În tinerețea lui a fost un actor destul de cunoscut. Cariera lui a început într-un mod simplu și bizar în același timp: a luat de la cineva un cal cu împrumut, a reparat o căruță stricată și a amenajat pe ea tot ce era necesar pentru un teatru mobil. Acesta era un mic teatru de păpuși. Drumul lui Jozef a început în anii ‘70 ai secolului trecut. În anii ‘80 era deja un actor destul de cunoscut al teatrului de păpuși: juca piesele sale la Paris, în America și Japonia, unde a primit premii prestigioase.

În anii 1988-1989, Van den Berg a jucat o piesă compusă chiar de el și care se intitula Genoeg Gewacht (Ajung atâtea așteptări), o replică la cunoscuta piesă a lui Samuel Beckett: „Așteptându-l pe Godot”. Rezumatul piesei lui Beckett e următorul: doi prieteni, Vladimir și Estragon, îl așteaptă pe enigmaticul Godot. Numele Godot provine de la englezescul God-Dumnezeu, adică ei îl așteaptă pe Dumnezeu Care trebuie să le arate sensul vieții lor, care li se părea, până acum, absolut lipsită de sens. Prietenii adorm șezând. Ei nu știu unde au fost ieri, nici nu știu sigur dacă „ieri” a fost vreodată. Ei îl așteaptă pe Godot, despre care nu știu nimic. Numai că Godot nu va veni niciodată. Nu există sens în viață. Există numai așteptarea lipsită de sens.

Jozef, actorul olandez, a jucat piesa sa, „Ajung atâtea așteptări”, cu enorm succes în majoritatea capitalelor europene. Pe 14 septembrie 1989 trebuia să aibă loc premiera piesei în limba neerlandeză la Anvers, în Belgia. Înainte de începerea spectacolului, Jozef a ieșit pe scenă și a spus că nu va juca. Că nu va putea să joace întrucât s-a ciocnit direct de realitatea pe care nu o poate juca cu nici un efort. El auzise pe Cineva, un glas, o veste care i-a spus: „Tu-L cauți și-L aștepți pe Cel Care a venit de demult. Acum, El este Cel Care te așteaptă pe tine, Jozef van den Berg”.

Vorbind astfel înaintea publicului, oamenii au râs, presupunând că este o nouă glumă a marelui umorist Van den Berg. Dar spectacolul totuși nu a avut loc. Spectatorilor dezamăgiți le-au fost returnați banii.

Tot ce s-a întâmplat după aceea seamănă cu un roman: Jozef s-a botezat în Biserica Ortodoxă și a devenit pustnic. Așa s-a produs întâlnirea sa cu el însuși și cu Dumnezeu. După ce s-a călugărit, Van den Berg a mai scris o piesă, care s-a numit chiar așa, „Întâlnirea“. Dar piesa aceasta nu a mai fost pusă în scenă de el. Pentru că nu mai avea nevoie. Jozef, așa cum afirmase în seara aceea de la Anvers, intrase în contact direct cu realitatea pe care nu o putea mima cu nici un chip.

Ați putea spune că ceea ce v-am povestit astăzi nu se poate întâmpla în viața unui om obișnuit. Dar nu aceasta este esența problemei. Problema este că Jozef van den Berg, și ca el alții, nu a decis că-și va petrece viața în așteptare, dormind și zăcând. El a fost un om obișnuit. Însă decizia lui a fost una neobiș­nuită, foarte fermă: „Ajung atâtea așteptări”. După care a început să acționeze.