Întâlnirea anuală ATORG va avea loc la Dresden
Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), cu binecuvântarea IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, sub preşedinţia PS Părinte Episcop Sofian Braşoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, invită în perioada 11‑13 octombrie 2019, la Dresden, Germania, la întâlnirea anuală a membrilor și susținătorilor săi. Alături de PS Părinte Episcop‑vicar Sofian Brașoveanul, la eveniment sunt prezenţi și alți invitați, care vor conduce grupe de discuții și vor fi alături de participanți pe toată durata evenimentului. Anul acesta sunt invitați să conferenţieze părintele prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și filozoful dr. Sorin Lavric. Tema întâlnirii ATORG 2019 este „Discernământul şi modalitățile de recuperare ale acestuia în spațiul religios, respectiv în spațiul credinței creștine ortodoxe”.
„Sfânta Scriptură, mai cu seamă Noul Testament, reprezintă o scrisoare de discernământ și de iubire către umanitate. În prelungirea mesajului scripturistic și Filocalia (de asemenea și Patericul) pomenește și tratează problema discernământului. Pornind de la aceste gânduri, se impun și anumite întrebări: Ce este discernământul în sine, o tehnică spirituală sau o «teologie»? Este discernământul un procedeu mecanic de evaluare a esenței unui lucru, sau este el o simplă virtute spirituală și/sau (doar) duhovnicească? Există un discernământ individual și/sau unul colectiv? Ne ajută realmente discernământul și ne poate permite să deosebim «duhurile» sau să distingem între nuanțele unei situații sau ale unui lucru? Dacă da, cum? Este principiul discernământului o construcție mentală deliberată sau o problemă ce poate fi gândită în termeni de dat natural? De asemenea, este discernământul o facultate‑cheie a echilibrului moral?”, transmite diaconul Teodor Tăbuș, coordonator și vicepreședinte ATORG.