Întâlnirea Cercului pastoral-misionar Bocşa, Caransebeș
Clericii din Cercul pastoral-misionar Bocşa s-au adunat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Ocna de Fier, Caraș-Severin, și au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, împărtășindu-se cu toții din Trupul și Sângele Domnului. Au fost prezenți credincioși, autorități locale și numeroși copii și tineri îmbrăcați în costume populare, care s-au și împărtășit cu Sfintele Taine. Părintele Episcop a hirotonit diacon pe teologul Petre Constantin ce va fi numit preot la Parohia Ciuchici, Protopopiatul Moldova Nouă. Apoi, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și pentru Episcopii Caransebeșului, Veniamin Nistor și Emilian Birdaș, precum și pentru preoții trecuți la Domnul ce au slujit în Parohia Ocna de Fier. Pr. Silviu Ferciug de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Bocșa a ținut un cuvânt de învățătură.
În continuare, la Parohia Berzovia a avut loc Conferința „Școala în tinda bisericii: primele forme de educație în satul românesc”, susținută de pr. Casian Văleanu de la Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Bocşa. Au urmat dezbateri cu referire la viața bisericească din parohiile rurale.
„Ne-am bucurat astăzi foarte mult de prezența credincioșilor și credem că dincolo de această întâlnire cu preoții a fost o zi cu roade importante pe tărâm pastoral-misionar, pentru că această zi aparent lucrătoare s-a transformat într-o mare sărbătoare în trei sate românești din eparhia noastră. Am anticipat astăzi în mijlocul comunităților rurale Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, adică ziua de naștere a Bisericii, pentru că din punct de vedere istoric Praznicul Cincizecimii este ziua de naștere a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească. Îl rugăm pe Mântuitorul să binecuvinteze pe mai departe satul românesc și pe noi toți, și să ni-L trimită iarăși pe Preasfântul Duh care Se pogoară peste noi atunci când ne așezăm la rugăciune și la Liturghie”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Întrunirea cercului preoțesc s-a încheiat cu slujba Vecerniei în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Biniș, la finalul căreia pr. Flavius-Cătălin Florea a susținut o cateheză cu tema „Biserica - trupul lui Hristos”.