Întâlnirea Consiliului de administrație al AIDRom la Timișoara
La 28 septembrie a avut loc, la Timișoara, întâlnirea Consiliului de administrație al Asociației Ecumenice a Bisericilor din România „Ajutor Interbisericesc - Departamentul România” (AIDRom). Membrii acestei asociații s-au întâlnit și cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
La eveniment au participat reprezentanți ai Bisericilor fondatoare, ai Consiliului de administrație și ai AIDRom: Episcopul Reinhart Guib, al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, cu sediul la Sibiu; pr. Michael Tița, consilier patriarhal, din partea Bisericii Ortodoxe Române; Ana Maria Biro, membru al Consiliului de administrație al AIDRom, din partea Bisericii Reformate; Elena Timofticiuc, secretar executiv AIDRom, Katalin Zoltani, director Programe AIDRom, pr. Gabriel Cazacu, coordonatorul Departamentului pentru relații intercreștine și interreligioase, și Dana Gavril, manager proiecte AIDRom. La începutul întâlnirii au avut loc intervenții: Camelia Nițu Frățilă, Senior Field Associate UNCHR, a trecut în revistă parteneriatului UNHCR - AIDRom pentru proiectul „Asistența refugiaților la Centrul de Tranzit de Urgență Timișoara și sprijinirea refugiaților ucraineni”; Alina Feher Gavra, coordonator regional AIDRom Timișoara, a prezentat pe scurt activitatea personalului de la Centrul de Tranzit de Urgență Timișoara. Consiliul de administrație a fost informat cu privire la proiectele aflate în derulare și rapoartele proiectelor majore, precum și despre alte aspecte ale activităților derulate de AIDRom. Totodată, directorul economic al asociației, Florentina Buruiană, a avut o intervenție prin platforma Zoom, prin care a prezentat situația financiară. Întâlnirea a fost și un bun prilej de celebrare a succesului și de felicitare a întregii echipe AIDRom, proaspăt câștigătoare, alături de partenerul DGASMB, a locului 2 la Gala Parteneriatelor pentru un București Social și Solidar, secțiunea „Parteneriate APL-ONG din alte domenii relevante pentru dezvoltarea municipiului București”, se arată pe site-ul aidrom.ro.