Întâlnirea de lucru semestrială a profesorilor de religie din județul Hunedoara
În Sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc joi, 3 octombrie, întâlnirea de lucru semestrială a profesorilor de religie din județul Hunedoara, în prezența Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Ca la fiecare început de an, profesorii de religie s-au întâlnit pentru a primi arhiereasca binecuvântare în vederea lucrării educaționale pe care o săvârșesc, dar și pentru a primi instrucțiunile necesare procesului de învățământ, particularizate pentru anul școlar 2024-2025.
Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să intensifice relația cu elevii și cu cadrele didactice care predau celelalte discipline, în vederea unei bune colaborări spre folosul celor tineri. De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe ostenitorii catedrelor de religie pentru eforturile depuse în anii precedenți și pentru implicarea în păstrarea orei de religie în cadrul trunchiului comun de discipline de învățământ.
Pr. Gabriel Basa, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a făcut precizările necesare în vederea bunei desfășurări a activității didactice în anul școlar 2024-2025, în conformitate cu legislația în vigoare și cu recomandările Patriarhiei Române.