Întâlnirea decanilor Facultăţilor de Teologie Ortodoxă
Decanii Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din ţară au discutat pe 19 martie, într-o şedinţă desfăşurată la Mănăstirea „Brâncoveanu“ - Sâmbăta de Sus, despre problemele curente cu care se confruntă. Au fost luate câteva hotărâri pentru îmbunătăţirea procesului instructiv-educaţional, potrivit BASILICA. La întâlnirea de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus au participat decanii celor 18 facultăţi de la noi din ţară. Şedinţa a fost condusă de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Unul dintre subiectele abordate a fost promovarea unui comportament mai riguros pentru studenţii teologi. „Noi dorim să îi pregătim pe studenţii noştri atât din punct de vedere al cunoştinţelor teoretice, cât şi al comportamentului moral“, a declarat părintele profesor Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. S-a discutat, de asemenea, despre situaţia absolvenţilor specializării Teologie socială şi despre recomandările Ministerului Educaţiei referitoare la numărul de ore la care poate participa săptămânal un student.