Întâlnirea fiilor satului de Zilele Secusigiului
În zilele de 14-15 iulie 2018, în localitatea Secusigiu a avut loc „Întâlnirea fiilor satului”, eveniment organizat de Primăria comunei Secusigiu, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Secusigiu. Astfel, la invitația primarului Ilie Cheșa și a preotului paroh Horia Ștefan, și-n acest an, au venit în satul natal cei care au plecat din localitate în alte zone ale țării.
Cu acest prilej, în ziua de duminică, fiii satului s-au adunat în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, unde au participat la slujba Utreniei și cea a Sfintei Liturghii, săvârșite de un sobor de preoți sub protia părintelui Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Împreună cu el au slujit părintele paroh Horia Ștefan, părintele Ioan Brânzei și părintele Valer Jirj, fii ai satului.
Părintele Iustin Popovici a rostit un cuvânt de învățătură despre tămăduirile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra celor bolnavi, ca Unul care „străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor” (cf. Luca 9, 35). Mântuitorul Hristos binevestește mai întâi El Însuși Evanghelia împărăției și apoi trimite și pe ucenicii Săi, arătându-le cum trebuie să binevestească Evanghelia, însoțită de vindecări miraculoase și de eliberarea oamenilor posedați de diavoli. La finalul Sfintei Liturghii, soborul de preoți a sfințit drapelul ce a aparținut delegației din Secusigiu, participantă la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Despre această delegație a vorbit celor prezenți Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene Arad. Din partea autorităților au fost prezenți: Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Ilie Cheșa, primarul localității, Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene Arad, Ioan Cuzman, fiu al satului, dr. Doru-Ovidiu Gîrbaci, fiu al satului și alți invitați de seamă. Părintele paroh a mulțumit tuturor pentru participare la sfânta slujbă și le-a urat cele de cuviință fiilor satului veniți din toate părțile. Festivitățile au continuat la căminul cultural, unde s-a acordat titlul de cetățean de onoare domnului doctor Doru-Ovidiu Gîrbaci, fiu al satului, medic în Timișoara. Sărbătoarea a continuat pe parcursul întregii zile cu spectacolul pregătit pentru acest eveniment. (Andrei Ștefan)