Întâlnirea generală a membrilor CAR Craiova
Sala de festivităţi a Căminului militar din Craiova a găzduit joi, 24 februarie, Adunarea Generală anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR), pentru clericii şi laicii salariaţi din Mitropolia Olteniei. Întâlnirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
În deschiderea adunării a fost prezentat raportul cu privire la contul de gestiune şi bilanţul gestionar pe anul precedent şi s-a aprobat planul financiar pentru anul în curs. Din bilanţul activităţilor derulate în anul 2010, prezentat de părintele Virgil Preda, preşedintele CAR Craiova, a rezultat creşterea numărului de membri cotizanţi, care a ajuns în luna decembrie a anului trecut să depăşească pragul de 1.393, reprezentând personal clerical şi credincioşi laici. De asemenea, a fost remarcată creşterea profitului realizat în anul 2010, care a permis acordarea mai multor dividende, în conformitate cu statutul juridic al CAR. După relatarea părintelui Viorel Dică, consilier patrimoniu şi construcţii bisericeşti în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi delegat al Mitropoliei Olteniei în cadrul Consiliului director al CAR, eficienţa activităţilor desfăşurate anul trecut a permis acordarea unui număr sporit de ajutoare la botez şi înmormântare, iar pentru cazurile de boală, acestea au avut un caracter nerambursabil. IPS Irineu a apreciat activitatea CAR Craiova În cuvântul rostit la finalul întâlnirii, Mitropolitul Olteniei a apreciat în mod deosebit rezultatele obţinute în activitatea membrilor CAR Craiova în cursul anului precedent: "Mă bucură faptul că anul trecut aţi reuşit să acordaţi mai multe ajutoare, fie pentru pentru botez, fie pentru înmormântare, sau pentru cei care sunt bolnavi şi au nevoie de sprijin. Sperăm ca şi anul acesta ajutoarele să fie consistente şi fiecare membru al CAR care are nevoie de sprijin să primească susţinerea necesară şi să simtă că face parte din marea familie a Bisericii din Oltenia", a conchis Înalt Preasfinţia Sa. Casa de Ajutor Reciproc (CAR) din Craiova funcţionează sub patronajul Mitropoliei Olteniei şi a fost înfiinţată în anul 1949. În prezent, ea este formată din membri cotizanţi reprezentând clerici şi credincioşi laici din Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului şi Episcopia Severinului şi Strehaiei.