Întâlnirea lunară cu preoţii Protopopiatului Iaşi 2
Preoţii Protopopiatului Iaşi 2 s-au reunit luni, 28 ianuarie, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi. Părintele Matei Coruga, de la parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ - Tătăraşi din Iaşi, a prezentat referatul cu tema „Probleme pastoral-misionare privind slujba înmormântării“. Un subcapitol al acestei teme a fost „Îndatorirea pastoral-misionară a clerului de catehizare a credincioşilor cu privire la învăţătura de credinţă ortodoxă despre înhumare sau înmormântare“. „Tema a fost tratată în trei capitole destul de importante: «Oficierea slujbei înmormântării pruncilor nebotezaţi sau care s-au născut morţi», «Despre incinerarea morţilor» şi «Înmormântarea sinucigaşilor». Lucrarea a fost alcătuită din punctul de vedere al canoanelor Bisericii Ortodoxe şi din punctul de vedere al hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această lucrare amplă s-a bucurat de aprecierea preoţilor, care au luat cuvântul pe marginea temei expuse“, a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În continuare s-a discutat despre proiectul „Dialogul între Teologie, Filosofie şi Ştiinţă, expresie între Biserică şi Universitate astăzi“. (C. Ciofu)